Anatol Şalaru: Igor Dodon este „pudelul” a doi stăpâni, Putin şi Plahotniuc

Relaţiile externe ale lui Dodon ar fi similare unui preşedinte de colhoz din ”epoca de aur” a sovietelor. Acesta ar trebui să vadă pericolul în corupţia şi sistemul mafiot ce domină Moldova, nu în mişcarea unionistă, consideră Şalaru.

În contextul declaraţiilor recente ale lui Igor Dodon precum că unionismul ar fi în prezent cel mai grav factor destabilizator al Republicii Moldova, iar SUA şi România ar susţine forţele separatiste, fostul ministru al Apărării şi Preşedintele executiv  al Partidului Unităţii Naţionale (PUN), Anatol Şalaru, menţionează că după mai multe luni de la ocuparea funcţiei de preşedinte al statului, timp în care şi-a consacrat şi întărit statutul de “pudel al lui Putin”, Igor Dodon a identificat că principalul adversar al Republicii Moldova ar fi unionismul.

Şeful statului a punctat că autorităţile de la Chişinău ar fi deteriorat grav relaţiile economice şi de prietenie cu Rusia şi există semnale serioase că se tensionează situaţia pe Nistru. Mai mult decât atât, în opinia acestuia, este agresiv promovat unionismul şi predat românismul în şcoli, prin dezrădăcinarea identităţii moldoveneşti.

“Pentru Igor Dodon nu corupţia şi sistemul mafiot ce domină Republica Moldova reprezintă pericol. Nici armata Rusiei, care în 1992 ne-a împuşcat cetăţenii, nici faptul că separatismul în Republica Moldova a fost creat şi este întreţinut de Federaţia Rusă nu prezintă un pericol la adresa noastră”, scrie Anatol Şalaru pe pagina sa de Facebook.

Liderul PUN susţine că aceste atacuri ale ”prezidentului” de Sadova la adresa unioniştilor vin să mascheze subordonarea şi frica aproape congenitală a şefului statului faţă de Plahotniuc şi sistemul corupt ce domină R. Moldova, iar acuzaţiile nefondate la adresa României şi SUA ar fi generate de izolarea diplomatică în care se bălăceşte Igor Dodon. “Relaţiile externe ale lui Igor Dodon sunt astăzi similare cu cele ale unui preşedinte de colhoz din ”epoca de aur” a sovietelor.”

În concluzie, fostul ministru al Apărării se întreabă retoric: “dacă în relaţia cu Putin, Igor Dodon, şi-a fixat statutul de pudel, care ar fi statutul lui Dodon în relaţia cu Vladimir Plahotniuc? Cu siguranţă tot pudel! Astăzi, Igor Dodon a atins performanţa de a fi pudel la doi stăpâni.”

Cu ocazia a 26 de ani de Independenţă a R. Moldova, şeful statului a notat că s-ar intenţiona amplasarea unor trupe străine pe Nistru, eventual din garnitura militară a NATO şi dezgheţarea forţată a problemei transnistrene, pentru a provoca Rusia şi a crea o nouă zonă de destabilizare. “Cineva de peste ocean mută pionii pe tabla de şah geopolitică, iar aici, în Moldova, poate suferi o societate întreagă, poate fi provocată o tragedie ca în 1992, putem pierde vieţi omeneşti. Unica soluţie pentru supravieţuirea ca stat suveran şi independent este neimplicarea în această nouă confruntare geopolitică, cu evoluţii imprevizibile.”

sursa:http://epochtimes-romania.com