Anatol Șalaru: Misiunea lui Dodon este să facă un nou Kaliningrad în regiunea transnistreană

Președintele executiv al Partidului Unității Naționale, Anatol Șalaru susține că misiunea trasată de Moscova actualului președinte a Republicii Moldova, Igor Dodon, este una cât se poate de clară şi „foarte bine pusă la punct”, desemnată prin câştigarea în 2018 a Legislativului de la Chişinău. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui discurs la Universitatea de Vară Izvoru Mureşului.

Șalaru a vorbit despre pericolul pe care îl reprezintă Igor Dodon şi despre planurile geopolitice ale Federației Ruse referitor la regiunea separatistă transnistreană.

„Pe ruşi nu îi interesează să aducă Transnistria înapoi în Republica Moldova, ci să aducă Republica Moldova în Transnistria”, a subliniat preşedintele executiv al  Partidului Unităţii Naţionale.

Anatol Şalaru susţine că, indiferent cine a fost la manetele Kremlinului, politica externă a Rusiei, în privinţa fâşiei separatiste din stânga Nistrului, a rămas una şi aceeaşi: „Rusia vrea în Transnistria un cap de pod, un nou Kaliningrad cu care să ameninţe”.

În ceea ce îl priveşte pe Igor Dodon, Anatol Şalaru a precizat că în orice ţară ar merge, preşedintele Republicii Moldova „tot interesele Rusiei le promovează”.

Există riscul ca Dodon să câştige în 2018 şi Parlamentul, şi Guvernul, să aibă şi Preşedinţia, iar asta ar permite să aibă această bază militară (după modelul Kalingingrad – n.r.) în Transnistria”, a conchis fostul ministru al Apărării.

Ediţia a XV-a a Universităţii de Vară Izvoru Mureşului, care se desfăşoară până vineri, 18 august, are loc sub genericul: „De la prima Unire la Marea Unire. România şi românii de pretutindeni, încotro?”.