Anatol Șalaru: „Ne dorim ca Partidul Unităţii Naţionale să devină principala forţă pe segmentul de dreapta”

În cadrul unui interviu acordat portalului OFICIAL.md, președintele Partidului Unității Naționale (PUN), Anatol Șalaru, ex-ministrul Apărării al Republicii Moldova, despre alegerea sa în fruntea formațiunii, primii pași privind fuzionarea forțelor unioniste din R:Moldova, principiile de activitate, dar și ce urmează.

O.: Dle Şalaru, de ce aţi renunţat la ideea de a constitui un nou partid politic, în favoarea preluării conducerii unuia deja existent – „Dreapta”?

A.Ș.: Nu am renunţat la ideea de a constitui un nou partid politic. Unificarea cu Partidul „Dreapta” este mai mult decât schimbarea denumirii, iar, în perioada următoare, vor urma şi alte fuziuni. După cum am mai precizat, Partidul Unităţii Naţionale a avut şi are la bază unificarea tuturor formaţiunilor unioniste într-o singură formaţiune. Am ales această formula juridică pentru a evita pe de o parte – birocraţia inerentă unor fuziuni, iar pe de altă parte – pentru a accelera procesul de coagulare a forţelor pro-europene şi pro-unioniste. Datorită evoluţiilor din politică internă este absolut necesar să încheiem procesul de unificare până la sfârşitul acestui an, astfel încât în anul 2018 să ne putem concentra pe pregătirea alegerilor parlamentare.

O.: De ce nu aţi păstrat denumirea „Dreapta”, dar aţi optat pentru Partidul Unităţii Naţionale?

A.Ș.: Era normal să schimbăm denumirea partidului, deoarece, din punct de vedere politic, a avut loc o fuziune între două formaţiuni politice. Această soluție juridică a fost aleasă, așa cum am precizat, pentru a evita birocraţia şi pentru a câştiga timp. Dacă mergeam pe varianta înscrierii PUN ar fi fost nevoie să facem câteva congrese şi s-ar fi pierdut foarte mult timp.

O.: Cu câţi membri, cu ce infrastructură a venit grupul de iniţiativă privind crearea PUN la Partidul „Dreapta”? 

A.Ș.: Partidul Unităţii Naţionale a îndeplinit toate condițiile pentru înscrierea în Registrul partidelor politice. La acest moment avem 26 de filiale raionale şi încă trei filiale raionale în curs de constituire. Acestor organizaţii li se vor alătura filialele Partidului „Dreapta”.

O.: Vor urma discuţii cu alte forţe unioniste în vederea consolidării respectivului segment? 

A.Ș.: Cu siguranţă, procesul de unificare va continua, pentru că este necesar ca până la sfârşitul anului să finalizăm acest exerciţiu politic. Din discuţiile purtate cu o bună parte din vectorii segmentului unionist, am găsit aceeaşi opinie favorabilă unificării segmentului pro-european şi unionist.

O.: Veţi încerca să atrageţi şi organizaţiile societăţii civile care se manifestă destul de activ pe segmentul unionist? 

A.Ș.: Prin statutul lor, organizaţiile societăţii civile nu pot fi parte a unui partid politic. Cu siguranţă, însă, vom avea nevoie de sprijinul lor, după cum vom avea nevoie de sprijinul fiecărui român din Basarabia. În actuala situaţie politică este absolut necesară unificarea tuturor forțelor unioniste pentru a nu permite resurecţia forţelor pro-ruse care ameninţă nu doar vectorul nostru extern, dar însăşi valorile câștigate în anii de eliberare naţională.

O.: Pe cât de posibil este ca la Partidul Unității Naționale să adere unii deputaţi? E o informaţie care se discută neoficial. 

A.Ș.: Ţinând cont de faptul că peste un an vom avea alegeri parlamentare nu văd relevanţa ca să vină în partid actualii deputaţi. În acelaşi timp, nici nu vom opri pe nimeni să se înscrie în PUN. Suntem un partid deschis şi ne dorim să vină alături de noi toţi cei care împărtăşesc aceleaşi valori şi idealuri.

O.: Cu ce partid din România veţi stabili relaţii de parteneriat politic?

A.Ș.: Toate partidele din România sprijină Republica Moldova şi toate partidele din România sprijină reunificarea Basarabiei cu România, bineînţeles dacă şi locuitorii dintre Prut şi Nistru îşi vor dori acest lucru. Așa cum spunea şi preşedintele Iohannis, unirea este ceva ce doar Republica Moldova o poate cere şi doar România o poate oferi. Noi ne dorim o colaborare cu toate partidele din România, indiferent de opţiunea doctrinară.

O.: Care e principalul Dvs. oponent pe segmentul de electorat unionist, dar şi pe arena politică în general?

A.Ș.: Pe segmentul unionist singurii noştrii adversari sunt orgoliile unor lideri. Referitor la adversarul nostru politic, fără îndoiala că adversarul nostru este PSRM-ul şi coloana a 5-a Federaţiei Ruse din Republica Moldova.

O.: Ce principii vor sta la baza activităţii Partidul Unității Naționale?

A.Ș.: Suntem un partid românesc, unionist şi promovăm integrarea în spaţiul euro-atlantic. În acelaşi timp, împărtăşim valorile creștin-democrate: morala creştină, patriotism luminat, dreptate socială, solidaritate, subsidiaritate.

O.: Ce viitor credeţi că are Partidul Unității Naționale?

A.Ș.: Atât eu, cât și colegii mei ne dorim ca Partidul Unităţii Naţionale să devină principala forţă pe segmentul de dreapta. Acest lucru este posibil şi realizabil. Depinde doar de noi să realizăm acest lucru.