Partidul Unității Naționale (PUN) își exprimă susținerea pentru Partidul Mișcarea Populară (PMP) la alegerile parlamentare din România. Despre aceasta a anunțat liderul PUN în cadrul unei conferințe de presă.

Acesta a venit și cu un apel către cetățenii români din R.Moldova să iasă la vot și, indiferent de opțiunea lor politică, această prezență va fi o recunoaștere față de eforturile statului român pentru R.Moldova.
În cadrul aceleiași conferințe, președintele PMP Eugen Tomac, candidat la alegerile parlamentare din România, s-a referit la cauza reîntregirii celor două maluri de Prut și a menționat că și de-o parte și de alta a Prutului există oameni care spun că Unirea este un obiectiv greu de realizat. Însă PMP are acest obiectiv în statutul său și își propune să convingă cât mai mulți cetățeni moldoveni să înțeleagă că singura soluție pentru viitorul R.Moldova este Unirea cu România.
Acesta și-a exprimat dorința ca cetățenii români din R.Moldova să participe într-un număr cât mai mare la vot și speră ca PMP, cu sprijinul cetățenilor din R.Moldova, va putea construi ceea ce-și doresc cetățenii de pe ambele maluri de Prut.
Totodată, Tomac a felicitat echipa PUN pentru determinarea cu care luptă pentru acest obiectiv politic aici în R.Moldova.
La rândul său, Ana Guțu, secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu R.Moldova în Guvernul României și prim-vicepreședinte al PUN, a accentuat faptul că PMP este unicul partid din România care are în statutul și programul său electoral obiectivul Unirii R.Moldova cu România.
Totodată, Guțu a remarcat faptul că Traian Băsescu este cel mai iubit politician român, președinte de onoare al PMP și PUN, el fiind cel care a fondat Autoritatea Națională pentru Cetățenie în 2010, fiind posibilă acordarea cetățeniei române pentru cca 1 milion de cetățeni originari din R.Moldova. Tot în 2010 Băsescu a încheiat Acordul strategic între România și R.Moldova în baza căruia a fost acordat grantul de 100 milioane euro.
Ana Guțu a făcut și cu un mesaj către cetățenii din R.Moldova care dețin cetățenie română.
Nu în ultimul rând, prim-vicepreședintele PUN a readus aminte că PMP militează pentru crearea unui minister pentru relația cu R.Moldova în Guvernul României.
sursa: Deschide.md