Traian Băsescu se pregătește să cucerească scena politică din Republica Moldova

Pe lângă unirea României cu Republica Moldova, fostul șef preşedinte al României, Traian Băsescu, are în vedere și accederea la funcții-cheie peste Prut, începând chiar cu 2020. Declarația îi aparține preşedintelui executiv al Partidul Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac.

Strategia pe termen lung a lui Traian Băsescu în Republica Moldova presupune consolidarea pe scena politică de la Chișinău a Partidului Unității Naționale (PUN), al cărui președinte de onoare fostul preşedinte ale României este din 25 iunie. Fondatorul PUN și fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru, spunea atunci că funcția de președinte al partidului rămâne vacantă, tocmai pentru ca Băsescu s-o poată prelua, după ce-și va recăpăta cetățenia moldovenească ridicată de Igor Dodon, imediat după ce a ajuns la șefia statului. La fel cum a făcut și cu PMP, Traian Băsescu urmărește să aducă PUN în Parlamentul moldovean, la alegerile din 2018, iar în 2020 în cel European, unde PMP este deja membru al PPE, scrie EVZ.ro

O altă miză pentru recăpătarea cetățeniei este obținerea unui mandat în viitoarea legislatură. Totuși, acesta este doar un prim pas dintr-un plan mai amplu. Întrebat de EVZ dacă Traian Băsescu vizează în Republica Moldova funcții precum cea de premier sau șef de stat, președintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a răspuns: „Da, bineînțeles”. El a adăugat: „Deocamdată vrem să ridicăm și să dăm viață partidului. Traian Băsescu are perspectiva de a construi. Lucrurile se așează. Acum suntem în faza de organizare”.

La începutul lunii februarie a acestui an, Traian Băsescu anunța, pe Facebook, că îşi încheie „misiunea politică” în fruntea PMP şi că va declanşa „procedurile de predare a ştafetei”. Pe 24 octombrie va avea loc Congresul formațiunii, eveniment la care va fi ales noul președinte PMP.

Chiar dacă recăpătarea statului de cetăţean al Republicii Moldova mai trenează în instanţă, acest faptu nu-l împiedică pe Traian Băsescu să activeze în PUN, un partid care își propune să devină principala forță de dreapta și să coaguleze în jurul său toate mișcările unioniste.

La începutul lunii iulie, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova, fondatorul PUN, Anatol Șalaru, atrăgea atenția asupra riscului ca președintele pro-rus Igor Dodon să ajungă să controleze și Legislativul: „Traian Băsescu este conștient că, dacă nu se implică în campania electorală, în viața politică din Moldova, în 2018 există riscul ca Parlamentul să fie controlat de socialiști”.

Şalaru a precizat că „Băsescu a făcut primul pas. Vine aici, vrea să fie ca noi, vrea să meargă cu mine din sat în sat, ca să le explice oamenilor ce înseamnă acest partid”.