PRIMVICEPRESEDINTE

Ana Guțu, cetățeancă a României și Republicii Moldova, originară din Alexandru Ioan Cuza județul Cahul, este doctor în filologie romanică,autor a circa 300 publicații științifice, monografii, articole, manuale, profesor și prim-vicerector la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. Este implicată activ în promovarea francofoniei în plan național românesc și regional, fiind membru al instanțelor Agenției Universitare a Francofoniei din 2009.

Pe parcursul a șase ani (2009-2014) a fost antrenată în procesul politic din Republica Moldova, deputat în parlamentul RM (2009-2014), șefa delegației parlamentului RM la APCE (2009-2011), vicepreședinte APCE (2011), președintă a Comisiei Politică Externă și Integrare Europeană în parlamentul RM (2013-2014), președintă a Comisiei Cultură, Educație, Cercetare și Mass-media APCE (2014), președinta secției parlamentului RM la Adunarea Parlamentară a Francofoniei. Ana Guțu este autoarea sesizării la Curtea Constituțională pentru interpretarea art.13 din Constituția RM, în baza căreia CC în 2013 a constituționalizat Declarația de independență a RM, astfel tranșând adevărul referitor la denumirea corectă a limbii oficiale din RM – limba română. Ana Guțu este cavaler al Ordinului Steaua României în grad de Mare Cruce, cavaler al Ordinului Legiunea de Onoare a Republicii Franceze, Medaliată APCE cu titlul de Membru Onorific APCE pe viață, cavaler al Ordinului Republicii Moldova